Pasiunea pentru dezvoltare personală și evoluția
În copilărie am fost timid, retras și anxios. M-am confruntat de-a lungul timpului cu diverse bariere pe plan social și emoțional, iar în liceu am început să fiu atras de aria dezvoltării personale și a psihologiei. Mă refugiam în cărți, care îmi deschideau căi și îmi insuflau optimism și curaj. Am reușit să studiez, să asimilez și să aplic în viața de zi cu zi cât mai multe învățături, mai ales pe parcursul facultății, progresul fiind remarcat mai ales de colegi: am devenit mai sociabil, mai empatic, mai asertiv, un mai bun ascultător și mai spontan și natural în interacțiunile cu oamenii.
Vocația
Un alt plan foarte important a fost cel al vocației. Tot în liceu, fiind un copil mai neîndemânatic și neatent, criticat adesea de părinți, am simțit o dorință puternică de a-mi descoperi un talent sau o arie la care să fiu chiar bun și apreciat și așa am început să îmi petrec multe zile și nopți învățând programare, pe lângă dezvoltare personală. Am evoluat foarte rapid, profesorii de informatică fiind încântați de progresele mele și devenind apreciat la locurile de muncă pe care le-am avut. Drumul a fost uneori anevoios, fiind adesea presărat de frustrări și obstacole pe care a trebuit să le depășesc, iar cu timpul am învățat cum să fiu mai disciplinat, să învăț mai repede, să fiu mai atent la detalii și să descopăr aspectele mai de finețe ale domeniului. Cu timpul am ajuns și să colaborez din ce în ce mai bine cu colegii și chiar să coordonez echipe. Odată cu trecerea timpului am simțit nevoia de a merge la următoarea etapă: de a tranziționa din sfera corporatistă în cea de a oferi mai multă valoare și sprijin oamenilor aflați în impas în drumul lor spre vocație, în misiunea lor în viață.